19 April 2013

Cum se face fondantul / pasta de zahar (varianta cu ulei de palmier)

       In acest tutorial va arat cum se face pasta de zahar,  am sa cuprind toate elementele care sunt esentiale pentru a putea face un fondant / pasta de buna calitate cu care putem face figurine frumoase si putem acoperi si tortul.
Sper sa va fie de ajutor si daca va pot ajuta in vreun fel va rog sa nu ezitati sa ma intrebati.


 Ingredientele care le-am folosit eu pentru 1kg de fondant / pasta de zahar sunt urmatoarele :

  • 900 gr zahar pudra Coronita 
  • 100 gr miere de salcam (marca Auchan sau o miere cat mai naturala si deschisa la culoare)
  • 60 ml apa 
  • 14 gr gelatina
  • 4 lingurite de ulei de palmier (daca este in stare solida atunci doar 2 cu varf)


Pentru vesela poza este suficient de relevanta, vreau sa mentionez doar ca sita trebuie sa fie foarte deasa ca sa iasa o pasta de zahar fina.


Prima data am pus la hidratat gelatina cu apa timp de 5 minute. In acest timp am dat prin sita zaharul pudra si am facut o gaura in mijloc.


Dupa hidratare se formeaza ca niste cristale alb-galbui deasupra si tot lichidul este absorbit, apoi se pune la bain-marie pe aragaz pe ochiul mic dat la mic, se mai poate mesteca din cand in cand pana devine lichida si s-a topit toata gelatina.

Dupa ce s-a topit gelatina arata asa:


Apoi am adaugat si mierea si uleiul de palmier si am pus-o din nou la bain-marie mestecand din cand in cand.

In timp ce am lasat compozitia sa se topeasca am pregatit masa unde urma sa o framant, am sters masa cu un servetel imbibat cu spirt si mi-am dat si pe maini putin ca sa fiu curata.

Dupa ce s-a omogenizat bine am turnat-o in lighean in gaura facuta initial, se observa cat de galbena este gelatina acum, pentru o pasta foarte alba este bine sa se foloseasca o miere si o grasime cat mai deschise la culoare.

Am amestecat cu lingura la inceput avand grija sa prind si ce s-a lipit pe fundul ligheanului.

Inainte de a incepe framantarea pasta era deja ca o coca foarte moale, intai am pus pe masa o parte din zaharul din lighean si apoi am rasturnat-o usor

       Pasta de zahar este destul de lipicioasa in acest stadiu dar se poate da jos usor de pe maini. Am framantat-o cu zaharul ramas in lighean si cu cel de pe masa pana a iesit o pasta de o consistenta putin mai tare ca plastilina, a iesit usor lipicioasa, lucru absolut normal dar daca este prea lipicioasa atunci ii mai trebuie zahar (In functie de miere ,daca este mai lichida sau mai groasa poate sa intre mai mult sau mai putin zahar ,plus minus 5-10%). Aici tine mult si de experienta pentru ca se simte consistenta la mana cand se framanta, in orice caz fondantul trebuie sa fie maleabil pentru ca se mai intareste putin si la frigider. Pentru acoperit tortul se poate lasa putin mai moale.


Am invelit-o cu folie de prospetime si am pus-o intr-o punga pe care am legat-o bine si am dat-o la frigider pentru cateva ore.


Ideal este ca pasta de zahar sa nu traga aer pentru ca se poate usca la suprafata si poate face o crusta care trebuie apoi indepartata.  
Pentru modelat se scoate din frigider cu 2-3 ore inainte pentru a se incalzi usor la temperatura camerei.

In cazul in care l-a modelat este lipicioasa se mai poate framanta cu putin zahar.






10 comments :

Camy Sweet said...

Multumim tare mult Mary,cu siguranta am sa incerc si varianta ta.Insa am o intrebare:Acest fondant se intareste repede?Adica daca modelez ornamente trebuie sa ma grabesc?Multumesc inca o data pentru reteta.O zi placuta!

Mary's Cakes said...

Buna Camy, Nu am pus nici un fel de adjuvant pentru intarire, Se intareste normal. O sa postez si varianta cu CMC in curand...Te pup. Multumesc pentru vizita.

maria said...

Din pasta aceasta modelati florile? Eu folosesc reteta Lissei, care din ce-mi dau seama, este asta cu margarina in loc de ulei si cea mai mare problema o am la a intinde foarte subtire pasta pentru flori. Multumesc frumos!

Mary's Cakes said...

Buna Maria, Iti multumesc pentru vizita. Pasta aceasta o combin cu gumpaste in proportie de 1 la 1. La varianta mea de gumpaste se pune Tylose care ii da un plus de elasticitate si se intareste mai repede. Daca doresti iti pot trimite reteta. Daca nu ai Tylose poti incerca si cu Gumtex sa vezi cum iese.

maria said...

Multumesc pentru raspuns, Maria. Eu nu folosesc decat pasta de zahar si uneori fodekor de pe lumea basmelor. Gumtexu asta tot pe acolo se gaseste? Tylose chiar nu am habar ce-i:)

Mary's Cakes said...

Gumtex-ul se gaseste si pe la noi pe site-urile de profil. Eu nu am facut pana acum pasta de flori cu gumtex dar poti sa incerci sa vezi daca iti iese.
Cantitatile ingredientelor (CMC-ul il inlocuiesti cu gumtex) le poti lua de la reteta de Pasta cu CMC de pe pagina :http://www.torturilemariei.blogspot.ro/p/retete-pentru-tort.html

Diana said...

Sincere aprecieri din partea mea pentru felul cum ati explicat si impartasit cu noi secretele fondantului.
Eu am o curiozitate,cat cantareste o portie de fondant facuta din 900g zahar?
O seara buna!

Mary's Cakes said...

Multumesc Diana pentru mesaj. Din reteta aceasta de fodant iese undeva in jur de 1kg, poate ajunge si la 1.1 kg.

Barbu Adrian said...

Buna ziua! Va rog sa Imi spuneți dacă nu am ultimul de palmier ce altceva as putea pune si daca exista coloranti in supermarket? Va mulțumesc!

Mary's Cakes said...

Buna ziua dle Barbu,
Eu personal nu am folosit decat cu ulei de palmier sau Crisco, dar am vazut ca alti cofetari folosesc margarina in loc de ulei de palmier.